La 22 iunie are loc solstiţiul de vară. Cum din 23 ziua va descreşte mereu (timpul dă înapoi), zodiei i s-a spus Racul. Constelaţia Racul se află în partea cea mai de nord a Eclipticii. La 13 grade deasupra Racului se află soarele Sirius.
“Racul este element de apă caracterizat prin receptivitate şi timiditate, lipsa curajului şi a combativităţii, dar şi printr-o încăpăţânare care îl apără. El priveşte spre trecut şi spre istorie admirând gloria omenirii şi din această cauză, se adaptează foarte greu prezentului”.
Stăpânele acestei zodii - Luna şi Jupiter - acordă bunătatea, emoţia, iubirea de cămin, patriotismul, dar şi orgoliul, vanitatea. Evolutia celor din Rac are loc încet, într-o lume unde se ştiu iubiţi, preţuiţi, simpatizaţi pentru simţămintele lor.
Teama de ridicol îi impiedică să se afirme. Iubesc trecutul, antichitatea, în care văd “gloria” şi mai puţin realitatea celor ce au fost. Le este necesară o educaţie a voinţei şi, dacă nu au primit-o vor trebui să practice yoga (sport ce pune în evidenţă conştiinţa primordială şi întăreşte voinţa).
Firi săritoare, compasive şi generoase, sunt speculate sentimental şi material de oamenii fără scrupule. O reticenţă exhaustivă le împiedică să se autoanalizeze cu simţ critic.
Racul ce l-aţi supus unei observaţii pertinente, dar [...]
Cum îl respingem pe RAC
Cine vrea să scape de un Rac va avea probleme deosebite, pentru că acesta se lipeşte atât de puternic de partener, încât ruptura de el nu poate să nu doară.
Atitudinea urâtă faţă de femeia-Rac o face să plângă, iar dacă este lovită se încăpăţânează, reacţionând dur şi în forţă. Despărţirea de ea este grea pentru amândoi partenerii şi cere mult timp şi multă subtilitate.
Deveniţi mofturoşi şi depresivi, ceea ce va influenţa starea lor psihică. Fată de bărbatul Rac adoptaţi o atitudine dominatoare, hotărând tot timpul.
Ardeţi-i mâncarea, spuneţi-i că lucrurile gospodăreşti sunt plictisitoare, criticaţi-l în dormitor pentru tehnici sexuale incomplete, pentru tehnici de iubire uzate etc.
Nu-l acceptaţi, nu-i daţi echilibru sufletesc, nu-i ascultaţi sfaturile, duceţi-l în localuri excentrice, criticaţi-l, creaţi-i complexe de inferioritate şi vorbiţi-i de rău părinţii.
Bărbat RAC
Nu poţi citi în el ca într-o carte, păstrându-se opac pentru străini, netrădându-şi secretele nici celui mai bun prieten. Este neliniştit, tinde către meditaţie, este un idealist şi un visător sentimental. Dominat de Lună, trăieşte sentimente înălţătoare şi are talentul de a atrage oameni în direcţiile dorite de el.
La începutul unei întâlniri este dispus să cocheteze, pentru ca la următoarea să fie prietenos, neputându-se şti niciodată ce vrea cu exactitate, chiar dacă este cunoscut bine. Poate deveni coleric, dar, dacă partenera nu reacţionează, îşi revine rapid.
Este politicos şi galant, cavaler de modă veche, iubeşte femeile frumoase, se simte bine în societatea lor, căutându-le-o chiar atunci când sunt spirituale. Din momentul în care a cucerit, devine posesiv, o amantă trebuind să-l aştepte… Îi plac mâncarea şi băutura, distracţia şi conversaţia, în timp ce îmbrăcămintea îl lasă rece.
Dă dovadă de o memorie excelentă, are idei şi concepţii fixe şi totul este în regulă dacă nu este contrazis. Odată contrazis însă, nu se astâmpără până când nu reuşeşte să demonstreze cele susţinute. Poate să şi asculte, să dea sfaturi în probleme dificile, ba chiar să dea o mână de ajutor la rezolvarea acestora.
Are o minte ageră, analitică, capabilă să dezlege cele mai [...]
Cum îi cucerim pe cei din zodia Rac? Cereţi Racului un sfat: el vă va compătimi, va adori să vă ajute şi primul pas a fost deja făcut. Nici nu intră în discuţie abordările de genul “ne cunoaştem cumva?”, pentru că are o memorie excelentă. Femeia Rac iubeşte copiii şi discuţiile pe această temă dau rezultate optime.
Pot fi abordate şi discuţiile politice, culturale, muzicale, dar, indiferent de subiect, ele trebuie să aibă nota lor de subtilitate şi estetică. Invită-l pe malul unei ape, întrucât îi plac sporturile nautice, sau chiar la nudişti şi nu va refuza.
Un cadou pentru o femeie Rac trebuie să fie util pentru casă şi să incumbe mult farmec, originalitate şi subtilitate (tablou, tapet, carte legată în piele, orice pentru bucătărie).
Pentru bărbatul Rac nimic nu va fi mai bun de cadou decât o mâncare împachetată exotic sau o bijuterie chiar de tablă, dar cu monograma sa.
Cei născuţi în zodia Racului sunt colecţionari, motiv pentru care orice lucru care le completează colecţia îi bucură şi îi îndatorează.
Racul îşi păstrează familia, relaţiile şi, mai ales, sentimentele. Nu-i criticaţi cumva aventurile şi nu-l priviţi ca pe un om obişnuit şi firesc.
La un Rac totul este extraordinar şi la superlativ (costume, [...]
Cel mai bun mijloc de excitare la cei născuţi în zodia Rac este sărutul cu limba, stimul prin care pot ajunge până la orgasm.
Atât femeia cât şi bărbatul Rac reacţionează la stimulările manuale şi orale ale sânilor, o simplă mângâiere a pieptului făcându-i să dorească actul erotic.
Femeile chiar doresc jocul sfârcurilor şi le stimulează în preajma orgasmului pentru că le măreşte plăcerea.
Bărbatul Rac are nevoie de continuă încurajare, situaţie în care poate deveni un amant minunat. Îi place să dea lecţii de sex, plăcându-i să-şi conducă partenera pas cu pas într-o viaţă sexuală complexă, explicându-i ce şi de ce trebuie să facă.
Este răbdător şi pasional, o combinaţie destul de reuşită pentru oricare dintre zodii. De la prima propunere făcută în şoaptă, intuieşte drumul pe care urmează să-l facă, ca pe o călătorie cu o staţie de sosire deosebit de plăcută.
În relaţiile cu el trebuie evitat vulgarul, ordinarul şi trebuie avut în vedere că el îşi idealizează partenera, iar excesul de orice gen, chiar excitant, poate îngropa perspectiva unei legături trainice.
Cu timpul devine mai realist, acceptând situaţii chiar şocante, dar, fiind supersensibil, poate oferi surprize neplăcute.
Uvertura lui este sigură, dorind, în primul rând, satisfacţia şi fericirea femeii de lângă el, dar şi pe a sa. Bărbatul Rac se adaptează sufleteşte uşor oricărui gen de parteneră, ca un adevărat artist al dragostei. Începutul unui act sexual cu el este aproape întotdeauna în afara patului, culcându-şi partenera eventual pe o masă şi abordând un contact subtil şi complex şi abia când intuieşte că femeia este în pragul punctului cuminant, o va transporta în pat.
Are [...]
Femeia Rac reacţionează şi prinde repede semnalele erotice, dar nu va face niciodată primul pas. Este prea timidă şi-i este frică de o eventuală critică sau eşec, trebuind să fie încurajată subtil şi discret până ce fantezia i se eliberează de orice complexe şi i se demonstrează că dragostea este dominată de sentimente, de a căror existenţă ea nu are de ce se ruşina.
Punctul de vedere al partenerului, dacă el este înţelegător, compătimitor, tandru o inflenţează atât de mult încât se va deschide ca o floare sub razele soarelui. Un cuvânt brutal, o mişcare nechibzuită vor face ca ea să se retragă rapid, închizându-se în sine.
Poate fi o amantă minunată, deoarece trăieşte intensiv plăcerea, pentru ca la eliberarea de complexe să satisfacă orice exigenţe, răspunzând la patima bărbatului în aşa fel, încât îi va mări la maximum potenţa.
Poate deveni şi sclava plăcerilor ei dacă ajunge să le descopere, motiv pentru care bărbatul trebuie să apeleze iniţial la sentimente materne, ceea ce v aad’nci relaţia sentimentală, dar şi compatibilitatea sexuală. Ea nu se va dărui în maşină, pentru că va considera actul sexual ca un rezultat efectiv al sentimentului, deci locul va trebui să fie stimulant, acolo unde nu se simte [...]