Viaţa erotică la femeia Săgetător

Sagetator
Viaţa erotică la femeia Săgetător

Femeia Săgetător adoră actul sexual în natură (cort, rulotă, ştrand sau pe iarbă), motiv pentru care găsim destule femei Săgetător pe plaja nudiştilor.
Savurează contactul sexual, dar nu-i plac uverturile lungi, interesul său de căpetenie fiind orgasmul. Să nu se creadă că ar avea ceva împotriva unor mângâieri preliminarii, dar vrea să înceapă cât mai repede reprezentaţia principală, putând ajunge de mai multe ori la orgasm.
Sunt unii bărbaţi care o consideră lipsită de tact în pat (uneori este foarte dură în astfel de momente), pentru că observaţiile le face direct. Dacă nu primeşte ceea ce vrea, se satisface singură şi îşi ia partenerul peste picior, până când acesta îşi pierde stăpânirea de sine.
Când bărbatul este în culmea satisfacţiei, aproape că se retrage şi nu-i pasă dacă el se simte. Îi face o plăcere deosebită acel “după aceea”, când stă alături de el la o ţigară şi un pahar discutând despre clipele precedente.
Nu-i plac bărbaţii care cred că sunt centrul Universului, ea neputându-se dedica unui singur amant zburând de la unul la altul, fără alegere. Nu opune prea multă rezistenţă, dar nici nu găseşte prea multă mulţumire. Necunoscând jocurile erotice, preferă formele verificate, neplăcându-i experimentele sau tehnicile ajutătoare.
Femeia Săgetător poate avea relaţii [...]

Citeste articolul complet »

Cum îi cucerim pe cei din zodia Rac

Rac
Cum îi cucerim pe cei din zodia Rac

Cum îi cucerim pe cei din zodia Rac? Cereţi Racului un sfat: el vă va compătimi, va adori să vă ajute şi primul pas a fost deja făcut. Nici nu intră în discuţie abordările de genul “ne cunoaştem cumva?”, pentru că are o memorie excelentă. Femeia Rac iubeşte copiii şi discuţiile pe această temă dau rezultate optime.
Pot fi abordate şi discuţiile politice, culturale, muzicale, dar, indiferent de subiect, ele trebuie să aibă nota lor de subtilitate şi estetică. Invită-l pe malul unei ape, întrucât îi plac sporturile nautice, sau chiar la nudişti şi nu va refuza.
Un cadou pentru o femeie Rac trebuie să fie util pentru casă şi să incumbe mult farmec, originalitate şi subtilitate (tablou, tapet, carte legată în piele, orice pentru bucătărie).
Pentru bărbatul Rac nimic nu va fi mai bun de cadou decât o mâncare împachetată exotic sau o bijuterie chiar de tablă, dar cu monograma sa.
Cei născuţi în zodia Racului sunt colecţionari, motiv pentru care orice lucru care le completează colecţia îi bucură şi îi îndatorează.
Racul îşi păstrează familia, relaţiile şi, mai ales, sentimentele. Nu-i criticaţi cumva aventurile şi nu-l priviţi ca pe un om obişnuit şi firesc.
La un Rac totul este extraordinar şi la superlativ (costume, [...]

Citeste articolul complet »

Zone erogene la zodia Rac

Rac

Cel mai bun mijloc de excitare la cei născuţi în zodia Rac este sărutul cu limba, stimul prin care pot ajunge până la orgasm.
Atât femeia cât şi bărbatul Rac reacţionează la stimulările manuale şi orale ale sânilor, o simplă mângâiere a pieptului făcându-i să dorească actul erotic.
Femeile chiar doresc jocul sfârcurilor şi le stimulează în preajma orgasmului pentru că le măreşte plăcerea.

Citeste articolul complet »

Viaţa erotică la femeia Rac

Rac
Viaţa erotică la femeia Rac

Femeia Rac reacţionează şi prinde repede semnalele erotice, dar nu va face niciodată primul pas. Este prea timidă şi-i este frică de o eventuală critică sau eşec, trebuind să fie încurajată subtil şi discret până ce fantezia i se eliberează de orice complexe şi i se demonstrează că dragostea este dominată de sentimente, de a căror existenţă ea nu are de ce se ruşina.
Punctul de vedere al partenerului, dacă el este înţelegător, compătimitor, tandru o inflenţează atât de mult încât se va deschide ca o floare sub razele soarelui. Un cuvânt brutal, o mişcare nechibzuită vor face ca ea să se retragă rapid, închizându-se în sine.
Poate fi o amantă minunată, deoarece trăieşte intensiv plăcerea, pentru ca la eliberarea de complexe să satisfacă orice exigenţe, răspunzând la patima bărbatului în aşa fel, încât îi va mări la maximum potenţa.
Poate deveni şi sclava plăcerilor ei dacă ajunge să le descopere, motiv pentru care bărbatul trebuie să apeleze iniţial la sentimente materne, ceea ce v aad’nci relaţia sentimentală, dar şi compatibilitatea sexuală. Ea nu se va dărui în maşină, pentru că va considera actul sexual ca un rezultat efectiv al sentimentului, deci locul va trebui să fie stimulant, acolo unde nu se simte [...]

Citeste articolul complet »

Viaţa erotică la femeia Gemeni

Gemenii
Viaţa erotică la femeia Gemeni

Femeia Gemeni nu are nevoie de prea mult decor, mulţumindu-se şi cu bancheta maşinii. În schimb nu-i place să fie zorită, situaţie în care poate deveni rece ca gheaţa. Îi place totul, de la romantism până la lascivitate, partenerului dăruindu-i toată pasiunea.
Iubitul care vrea să o farmece, trebuie să ştie că ea caută idealul, relaţia sa trebuie să fie ceva universal, în care să se însumeze aspectul fizic, psihic, practic şi romantic, motiv pentru care, de cele mai multe ori, ea face începutul unei relaţii.
Se înflăcărează mai mult din curiozitate şi nu se ruşinează niciodată de comportamentul ei. Este mereu în căutarea satisfacţiei, făcând cu plăcere două lucruri deodată, ideile sale bazându-se pe fantezie.
Astfel, va practica actul sexul mai mult decât celelalte femei, alunecând uşor spre bisexualitate. În relaţiile cu bărbaţii, are uşoare tendinţe spre sadism, în căutarea propriei plăceri, putând fi atrasă spre fetişism.
Femeia Gemeni poate fi atrasă şi de mirosuri, dar se va excita fizic şi nu sentimental, curiozitatea şi nu perversitatea constituind motivul comportamentului ei. Iubeşte acţiunile şi lucrurile erotice şi dovedeşte multă fantezie în folosirea lor.

Citeste articolul complet »

Compatibilităţi pentru zodia TAUR

Taur

Taur - Berbec

Taurului conservator şi reţinut nu-i plac excesele Berbecului. Pot fi prieteni, dar nu soţi. Aventurile extraconjugale ale Berbecului l-ar duce la exasperare pe Taurul potolit. Sunt firi contrastante. Taurul îşi va da silinţa să-şi satisfacă partenerul şi ar putea fi o legătură tandră dacă Taurul ar putea să se prefacă că nu vede salturile lăturalnice ale Berbecului.

Taur - Taur

Ca femeie şi mamă, femeia acestei zodii are un surplus de afectivitate. Ea se dăruieşte, în timp ce bărbatul Taur este mai rece, se plictiseşte repede, fuge de lângă nevastă în braţele altei femei. Deci prietenie da, căsătorie ba.

Taur - Gemeni

Încăpăţânaţi, dar statornici, Taurii nu-i înţeleg pe Gemenii ce sar mereu din floare în floare. Fanteziile Gemenilor, atraşi mereu de situaţii noi, cu o activitate mentală speculativă, sunt în contratimp cu natura conservatoare a Taurului. Sunt incompatibili. Relaţii scurte, cu urmări nefaste.

Taur - Rac

Racul sensibil şi plin de fervoare sentimental - erotică, influenţează pozitiv relaţiile Taurului. Romanticul şi liniştitul Rac este pe placul Taurului posesiv, dar statornic. Este posibilă prietenia şi căsnicia dacă Taurul va fi afectiv şi va răspunde afectivităţii Racului cu tandreţe şi blândeţe.

Taur - Leu

Ambii vor să-şi impună autoritatea. Pot avea o relaţie erotică fierbinte, dar exaltarea [...]

Citeste articolul complet »

Viaţa erotică la femeia Taur

Taur
Viaţa erotică la femeia Taur

Femeia Taur în casa ei va pătrunde doar alesul inimii. Vizitatorii întâmplători, care tocmai treceau prin vecini şi s-au gândit să o viziteze, nu au nici o şansă. alesul, fericitul ales, invitat să petreacă o noapte în patul ei, o găseşte pregătită ca pentru o sărbătoare.
Casa ei e aranjată cu bun gust. Gazdă excepţională şi tandră, plină de atenţii şi surprize plăcute, aşteaptă o recompensă şi el trebuie să fie pregătit. Îl aşteaptă o noapte grea, o luptă cu Taurul, unde el are prilejul şi obligaţia să-şi dovedească tandreţea şi cavalerismul.
Fiindcă ea nu este o aventurieră, ci o doamnă arzând de iubire, calmă, solicitând răbdare, bunăvoinţă şi stăpânire de sine. Ea aşteaptă un prinţ robust, nu un nebunatic, pus pe şotii.
Apreciază săruturile şi îmbrăţişările, vorbele poetice. Deşi romantică, primeşte “propuneri noi”, dar până la tehnici sexuale vulgare. Ajuns aici, partenerul va fi respins categoric şi izgonit ca un neruşinat.
Romantica Tăuroaică acceptă surprizele bărbatului pasionat, direct, experimentat. El trebuie să fie talentat asemenea unui violonist de excepţie ce-şi acordează vioara cu multă pricepere, făcând instrumentul să vibreze de armonii celeste.
Femeia Taur este vioara, el instrumentul. Dacă nu ştie să cânte excelent, mult, nu are ce căuta la “concert”. Ea caută în [...]

Citeste articolul complet »