Potenţial erotic la bărbatul Rac

Potenţial erotic la bărbatul Rac

Bărbatul Rac are nevoie de continuă încurajare, situaţie în care poate deveni un amant minunat. Îi place să dea lecţii de sex, plăcându-i să-şi conducă partenera pas cu pas într-o viaţă sexuală complexă, explicându-i ce şi de ce trebuie să facă.
Este răbdător şi pasional, o combinaţie destul de reuşită pentru oricare dintre zodii. De la prima propunere făcută în şoaptă, intuieşte drumul pe care urmează să-l facă, ca pe o călătorie cu o staţie de sosire deosebit de plăcută.
În relaţiile cu el trebuie evitat vulgarul, ordinarul şi trebuie avut în vedere că el îşi idealizează partenera, iar excesul de orice gen, chiar excitant, poate îngropa perspectiva unei legături trainice.
Cu timpul devine mai realist, acceptând situaţii chiar şocante, dar, fiind supersensibil, poate oferi surprize neplăcute.
Uvertura lui este sigură, dorind, în primul rând, satisfacţia şi fericirea femeii de lângă el, dar şi pe a sa. Bărbatul Rac se adaptează sufleteşte uşor oricărui gen de parteneră, ca un adevărat artist al dragostei. Începutul unui act sexual cu el este aproape întotdeauna în afara patului, culcându-şi partenera eventual pe o masă şi abordând un contact subtil şi complex şi abia când intuieşte că femeia este în pragul punctului cuminant, o va transporta în pat.
Are [...]

Citeste articolul complet »

Viaţa erotică la femeia Rac

Viaţa erotică la femeia Rac

Femeia Rac reacţionează şi prinde repede semnalele erotice, dar nu va face niciodată primul pas. Este prea timidă şi-i este frică de o eventuală critică sau eşec, trebuind să fie încurajată subtil şi discret până ce fantezia i se eliberează de orice complexe şi i se demonstrează că dragostea este dominată de sentimente, de a căror existenţă ea nu are de ce se ruşina.
Punctul de vedere al partenerului, dacă el este înţelegător, compătimitor, tandru o inflenţează atât de mult încât se va deschide ca o floare sub razele soarelui. Un cuvânt brutal, o mişcare nechibzuită vor face ca ea să se retragă rapid, închizându-se în sine.
Poate fi o amantă minunată, deoarece trăieşte intensiv plăcerea, pentru ca la eliberarea de complexe să satisfacă orice exigenţe, răspunzând la patima bărbatului în aşa fel, încât îi va mări la maximum potenţa.
Poate deveni şi sclava plăcerilor ei dacă ajunge să le descopere, motiv pentru care bărbatul trebuie să apeleze iniţial la sentimente materne, ceea ce v aad’nci relaţia sentimentală, dar şi compatibilitatea sexuală. Ea nu se va dărui în maşină, pentru că va considera actul sexual ca un rezultat efectiv al sentimentului, deci locul va trebui să fie stimulant, acolo unde nu se simte [...]

Citeste articolul complet »