Ai intuiţie?

Teste

Posezi acel aşa-zis al şaselea simţ? Parcurge acest test şi vei afla câtă intuiţie posezi.
Când sună telefonul de obicei ştiu cine este.

Da
Nu

Deseori ghicesc ce vor oamenii să spună şi termin propoziţiile în locul lor.

Da
Nu

Când întâlnesc persoane străine, simt uneori că parcă le-aş cunoaşte de ani întregi.

Da
Nu

M-aş putea descrie ca fiind o persoană sensibilă.

Da
Nu

Mă trec frecvent fiori fără nici un motiv aparent.

Da
Nu

Câteodată visez lucruri care se şi întâmplă apoi.

Da
Nu

Uneori am senzaţii clare de deja-vu.

Da
Nu

Simt instinctiv când membrii familiei mele au probleme.

Da
Nu

Sunt interesat de lucruri gen cărţile de tarot şi ocultism.

Da
Nu

Am văzut o dată o fantomă.

Da
Nu

Mi se întâmplă să-mi fie antipatic cineva proaspăt întâlnit fără nici un motiv aparent.

Da
Nu

Am avut vise în care zburam sau mi-am imaginat că plutesc afără din corpul meu.

Da
Nu

Au fost momente în care am simţit că se va întâmpla ceva rău, exact înainte ca ceva rău să se întâmple cu adevărat.

Da
Nu

Aş zice că am o personalitate deschisă şi cercetătoare.

Da
Nu

Crezi că posezi acel lucru numit intuiţie, care a fost descrisă ca fiind arta de a ajunge la concluzii corecte pornind de la indicii puţine sau chiar inexistente?

Da
Nu

Interpretare

Majoritatea răspunsurilor “DA”

Reacţionezi la orice vibraţie psihică, dând foarte multă atenţie spiritului. Acest al şaselea simţ te fereşte de multe situaţii periculoase.
Poţi citi [...]

Citeste articolul complet »

Culorile îţi influenţează viaţa sexuală

Dragoste&Sex
Culorile îţi influenţează viaţa sexuală

Testele făcute de sexologi şi endocrinologi au pus în evidenţă influenţa culorilor asupra sexualităţii. Cu alte cuvinte, spune-mi ce culori preferi ca să-ţi spun cum îţi place să o faci.
Dacă vrei să-ţi înnebunească partenerul de excitare, obligatoriu poartă ceva roşu. Dacă simţi că amantul te epuizează, îmbracă-te repede în verde şi o să-i scadă libidoul văzând cu ochii.
Cercetătorii chinezi, francezi şi englezi s-au luat la întrecere în experimente şi au descoperit că o viaţă sexuală haotică poate fi armonizată cu ajutorul culorilor, prin cromoterapie. Rezultatele unor teste au pus în evidenţă faptul că anumite nuanţe de roşu, stacojiu sau portocaliu au capacitatea de a stimula secreţia de testosteron. Folosite o vreme mai îndelungată, amplifică vitalitatea. Lumina roşie, însă, nu este recomandată în timpul actului sexual, pentru că iubitul poate rămâne în pană. Ea are drept efect amplificarea intensităţii excitaţiei şi grăbeşte ejacularea.
Roşul tratează  impotenţa
Ce poate fi mai minunat decât un bărbat frumos, deştept şi cu bani? Un bărbat frumos, deştept, bogat şi cu toate funcţiile organismului active. Dar unde nu e, se zice că nici Dumnezeu nu cere; în schimb, se poate remedia. Roşul este culoarea vieţii, a sângelui şi a pasiunii.
În sexualitatea orientală este simbolul relaţiilor amoroase [...]

Citeste articolul complet »

Spui întotdeauna adevărul?

Teste

Ai câştigat o vacanţă într-o insulă exotică. Totuşi, ai avut ghinion şi a plouat. Ce povesteşti curioşilor la întoarcere?

Ce-mi puteam dori mai mult: soare, plajă, decor de vis… 3
A plouat tot timpul 2
În fiecare zi am avut parte de o întâmplare incredibilă. Staţi să vă spun… 1

La o petrecere, te întâlneşti cu o fostă colegă de liceu care începe să-ţi povestească ce fericită este şi cât de bine i-au reuşit toate în viaţă. Reacţia ta:

Îi spui, în treacăt, că urmează să te muţi la Paris împreună cu iubitul tău, un avocat de succes 1
Nu te laşi impresionată, căci eşti convinsă că nu există pe lume om fără probleme 2
Te agasează, aşa că inventezi o scuză şi pleci, fără să-i dezvălui nimic 3

Comportamentul colegei tale ne nemulţumeşte de ceva vreme, aşa că decizi să îi spui acest lucru. Doar că…vă certaţi. A doua zi:

Păstrezi distanţa, dar te porţi politicos 2
Le povesteşti şi celorlalţi colegi ce s-a întâmplat, exagerând însă reacţia “inculpatei” 1
Încerci să te împaci cu ea, spunându-i că apreciezi modul în care şi-a apărat punctul de vedere 3

Iubitul s-a îngrăşat câteva kilograme în ultima vreme şi acum este nemulţumit de cum arată. Care  este replica ta?

Eu tot cred că eşti cel mai frumos bărbat din lume 1
Fii serios, unde vezi tu că te-ai [...]

Citeste articolul complet »

Ce potenţial erotic ai?

Teste
Ce potenţial erotic ai?

Testul de mai jos te ajută să descoperi ce tip de atitudine erotică te caracterizează.
1. Dimineaţa, cele mai mult îţi place să te răsfeţi…

… dându-te cu o cremă parfumată. a

… savurând un suc natural de portocale. c

… împrospătându-te sub duş. b

2. Când vine vorba de vestimentaţia unei seri romantice reuşite, mizezi neapărat pe:

Un top uşor transparent. a

Un pulover în V, cu un decolteu rezonabil. c

Un decolteu “barcă”, pentru a-ţi pune în evidenţă umerii. b

3. Când vrei să seduci, preferi să…

…  adopţi o atitudine dulce, drăgălaşă. c

… apelezi la limbajul trupului, să arunci ocheade. b

… o faci pe misterioasa şi să pari indiferentă. a

4. Care este, după opinia ta, culoarea cea mai incitantă?

Roşul. a

Violetul. c

Negrul. b

5. Când te afli în cabina de probă de la magazin, găseşti că arăţi…

… fermecător, mai ales că bluza de mătase îţi vine excelent. a

… palidă, din cauza luminii neoanelor. c

… ca de obicei, nu observi nici o schimbare. b

6. În mod obişnuit, porţi lenjerie de:

Dantelă. b

Bumbac. c

Mătase naturală. a

7. Consideri că, pentru a fi irezistibilă, machiajul trebuie să-ţi scoată în evidenţă:

Forma gurii, buzele cărnoase. a

Ochii ca de căprioară. b

Sprâncenele arcuite. c

8. Care dintre următoarele este, în viziunea ta, cea mai apropiată de adevăr definiţie a erotismului?

O atitudine sexy, dar niciodată vulgară. a

O manieră absolut personală şi senzuală de a [...]

Citeste articolul complet »