Viaţa erotică la femeia BALANŢĂ
11 Decembrie, 2008La femeia Balanţă, cuvântul cheie este “dramatism”. Ea trebuie să-ţi apară în faţă neapărat într-o cămaşă vaporoasă şi transparentă, având grijă ca lumina să-i vină din spate evidenţiindu-i gingăşia şi delicateţea formelor, pentru că înainte de toate ea tinde către un efect de spectacol, indiferent că o face pentru o clipă de dragoste sau pentru o simplă întrevedere.
După idilă, îi face plăcere să savureze reacţia iubitului. I se pot recita versuri, îngână melodii, dar totul într-un mod cât mai convingător, pentru că seducerea este o artă şi nu un atac.
Este sigură de sex-appeal-ul ei, pe care ştie să-l accentueze şi să-l facă cât mai convingător. Nu neglijează efectele speciale pe care le poate obţine printr-un joc de oglinzi şi lumini.
Masaţi-i trupul şi veţi obţine succese nesperate. Având un control pronunţat asupra muşchilor vaginali, atunci când este îndrăgostită, contactul sexual cu o Balanţă este o adevărată furtună cu fulgere, trăsnete şi adieri încântătoare, fiind atât de îndemânatecă, încât poate aduce un bărbat la orgasm fără a mişca vreun alt muşchi.
Sculaţi-o din somn numai pentru a-i oferi un pahar de şampanie sau pentru a-i spune cât de minunată a fost. Este hipersensibilă şi se recomandă a-i lăsa părul în pace.
Fiind o fire [...]