Zodia CAPRICORN

Capricorn

Constelaţia Capricornului se află în emisfera australă (sudul cerului). Stelele fixe Vega şi Altair sunt cele mai însemnate din zodie.
Capricornul este element pământesc şi semn feminin. Fiinţele din zodia Capricorn sunt rezervate, melancolice, pesimiste, ambiţioase, active, încăpăţânate, dar organizate, metodice, calităţi ce inspiră încredere şi forţă.
Deosebit de sensibile la critică, reacţionează vehement când li se face observaţie. Sunt însă economice şi severe, chiar egoiste. Ambiţioase, suportă greu concurenţa, lăsându-se lesne cuprinse de invidie şi gelozie.
În prietenie se comportă fără rezerve, cu duşmanii necruţător. Contrar aparenţelor, sunt naturi sensibile, suferă, se frământă pentru orice ofensă sau nereuşită. Teama de sărăcie le face pesimiste.
Când vor izbânda, rabdă de foame şi de sete, supunându-se privaţiunilor de orice fel. Încredinţate că metodele, râvna lor, conţin sens superior, se simt lezate dacă exemplul nu le este urmat de toată lumea.
Se remarcă şi în finanţe, cercetare, minerit, agricultură - profesii şi preocupări ce solicită răbdare şi forţă fizică. Încăpăţânarea şi ambiţia le sunt de bun augur în aceste adevărate munci herculeene.
Preţuind artele, în casele lor vei găsi cele mai valoroase lucrări literare, muzica “serioasă”, într-un cuvânt, ceea ce ne dă certitudinea independenţei materiale, iluzia că facem parte din “lumea civilizată”.
Iubesc politica uimind prin abilitatea şi îndemânarea ce le dovedesc în mânuirea [...]

Citeste articolul complet »