Zodia SĂGETĂTOR

Sagetator

Zodia SĂGETĂTOR
Centrul galaxiei noastre se află pe direcţia constelaţiei Săgetătorului (căruia i se mai spune şi „Arcaşul”).
Element de foc, semn masculin, natură dublă, defineşte mişcarea, îndrăzneala, ingeniozitatea, spiritul maleabil şi iubitor de dreptate. Spontani în gândire, îmbrăţişează orice idee nouă. Se descurcă minunat în drept civil, sociologie, filosofie, psihiatrie, în domeniile unde se cere o gândire neîncorsetată de dogme, liberă, aproape profetică.
Săgetătorii iubesc sportul. Descendenţi ai solitarului Chiron - cel iute la minte, dar şi iute de picior - se afirmă în competiţiile sportive legate de hipism, vânătoare sportivă. Totodată, sunt adepţii înflăcăraţi ai excursiilor şi călătoriilor. De-ar avea mijloace materiale ne-ar invita pe toţi să vedem cel mai frumos loc din natură: Pământul.
Globetroteuri prin vocaţie. Bărbat sau femeie, Săgetătorul se remarcă prin originalitate şi spirit de independenţă. Rar vei întâlni Săgetători grăbindu-se la Casa Nunţilor. Citadini prin naştere, expansivi şi libertini, se conduc după prerogative străvechi, dar verificate, şi, dacă ar fi după ei, lumea ar trăi în triburi fără căsătorii sau alte obligaţii de genul acesta. Legea lor: „fă ce-ţi place, dar fă bine”.
Când ursitoarele le sunt favorabile, Săgetătorii ne bucură enunţând legi precum „Drepturile Omului”, norme fireşti de viaţă ce nu îndepărtează- fiinţa umană de legile nescrise [...]

Citeste articolul complet »