Bărbat GEMENII

Gemenii Trimite prin YM

Bărbat GEMENII - Caracteristicile zodiei

Este tot timpul în mişcare: de la un om la altul, de la o activitate la alta. Neliniştit, nervos, nu se va mulţumi să-şi trăiască ziua şi va încerca să trăiască într-o zi ceea ce alţii trăiesc într-o săptămână sau o lună. Este omul contradicţiilor.

Femeia nu va şti niciodată dacă el o doreşte cu adevărat, căci comportamentul său este contradictoriu. Oricare ar fi sentimentele sale, el va încerca instinctiv să le ascundă. Nu suportă un orar de muncă sau de viaţă. Nu putem cere de la el să respecte orele de masă, sau să doarmă la o anumită oră. Nu suportă să fie sclavul ceasului.

Deosebit de inteligent, stăpâneşte arta vorbirii. Abordează multe teme, pe care însă nu le epuizează. Nu-i place să fie învins într-o discuţie. Trece cu uşurinţă de la un subiect la altul, ceea ce-l face să aibă o atracţie magnetică. Tot ce spune are haz şi este plin de spirit. Fascinant şi multilateral, entuziasmul său are drept consecinţă epuizarea talentului.

Concepe cu energie un plan, dar nu va participa cu aceeaşi energie la realizarea lui, motiv pentru care va fi întrecut de colegi sau concurenţi mai puţin dotaţi cu inteligenţă sau fantezie. Insuccesele îl demoralizează; dar nu pentru mult timp, ci numai până când un alt interes apare şi-l excită.

Este pasionat de sport, aventuri sau alte modalităţi de distracţie, plăcându-i să călătorească pentru a vedea lucruri noi. Munceşte mult, istovitor, dar numai pentru perioade scurte, cel mai bine realizându-se în munca spirituală.

Aventurile sale îl satisfac mai mult decât munca, plăcându-i să fie îndrăgostit, dar liber şi nu-şi va subjuga eu-l în favoarea vreunei femei. Şi-n dragoste îl plictiseşte rutina, motiv pentru care va căuta să-şi dovedească superioritatea intelectuală.

Dacă o femeie acceptă aceste lucruri cu mare uşurinţă, se va simţi frustrat, plăcându-i să fie contrazis. Cel mai neplăcut lucru pentru Gemeni este să li se reproşeze instabilitatea.

La serviciu va fi recunoscut ca omul cu idei strălucite şi posibilităţi nelimitate, postura în care nu va rămâne însă suficient timp pentru a fi avansat. Cel mai bine se simte în rolul “tamponul” sau al “sfătuitorului” care se confruntă mereu cu alte probleme, fiind un bun strateg.

Când contul în bancă îi permite, va căuta pretexte pentru a-l epuiza. S-ar crede că are o vitalitate inepuizabilă şi că a încheiat un pact cu tinereţea veşnică, având o nesecată dorinţă de cunoaştere şi o imensă bucurie de a trăi. Este denumit şi Peter Pan al zodiacului, părând să nu poată atinge maturitatea.

Femeile nu par a juca un rol important în viaţa sa, deşi nu se dă în lături de la nici o aventură, dar când “porneşte la vânătoare” nu este mânat de instinctul sexual, ci mai mult de căutarea noului. La începutul unei relaţii este minunat şi pe placul femeii, dar dacă nu are noutăţi care să-l schimbe pentru a se înălţa din nou se desumflă, pentru că sentimentele sale sunt superficiale.

Daca a trăi prezentul cu el este o minunăţie, viitorul se pierde într-o ceaţă densă.

Mai citiţi...

  • Bărbatul CAPRICORN
    Pentru bărbatul Capricorn dragostea este tot atât de importantă ca hrana şi somnul. De la prima întâlnire se simte că acest bărbat este cu picioarele pe pământ, serios, aşteptând ca femeia să se supună dorinţelor
  • Cum putem respinge pe CAPRICORN
    Cum îi putem respinge pe Capricorn? Atunci când Capricornul este “sătul”, dispare pur şi simplu, fără brutalităţi. Pentru a-l aduce în această stare nu este greu. Ne amuzăm de faptul că este greoi şi îi
  • Potenţial erotic la bărbatul PEŞTI
    Bărbatul Peşti, dacă nu simte o reacţie rapidă, devine nervos pentru că nu suportă neînţelegerea dorinţelor sale şi se simte jignit la o simplă ezitare. Dacă doreşte o femeie, trebuie să o aibă imediat. Are înclinaţii

Ai o întrebare/comentariu?

Dacă vrei să discuţi mai multe, intră pe forum!